Am primit acest mesaj pe email - pana acum nici nu stiam de existenta unui numar ICE - In Case of Emergency, pentru care si numele si acronimul sunt foarte logice. Astfel, doresc sa impartasesc acest mesaj, un pic adaptat de mine. Iata-l:
Cei care lucrează pe salvări, pompierii etc. au ajuns la o concluzie foarte importantă: ei au observat că persoanele accidentate sau care au suferit alte nenorociri, au la ei telefoane mobile. Cu toate acestea, cei care ii salveaza, in cele mai multe cazuri nu ştiu pe cine să anunţe din lista telefonului. Din această cauză, ei au făcut o recomandare: toată lumea să înregistreze în telefonul său mobil numărul şi numele persoanei (persoanelor), care trebuie anunţată (anunţate) în caz de nevoie. Pentru aceasta s-a înfiinţat pseudonimul internaţional ICE (In Case of Emergency). Sub acest nume am putea să înscriem numele şi numărul de telefon al persoanelor pe care ar putea să îi înştiinţeze în astfel de cazuri cei de pe salvare, pompierii, respectiv poliţia. În cazul în care am dori să dăm mai multe persoane, aceştia ar putea să apară sub pseudonimele ICE1, ICE2, ICE3 etc. Această soluţie este simplă, nu costă nimic şi poate să fie foarte eficientă.
Nu cred ca ar trebui sa ne gandim automat ca o sa ni se intample ceva rau daca avem in telefon acest numar, ci cred ca ar insemna mai degraba prudenta! La fel ca atunci cand pleci in concediu si iti iei mai multi bani la tine, pentru orice eventualitate. Si, culmea!, se intampla chiar invers - atunci cand nu iti iei mai multi bani la tine, pierzi avionul si nu ai cu ce sa cumperi bilete la tren. Sper sa fie exact la fel si cu ICE! :)
ICE - In Case of Emergency
4:30 PM | | 0 Comments
Contraste - Urban show
Yesterday I have seen the play "Contraste" (EN: Contrasts). All I have to say is that it was enchanting, relaxing, funny and musical.
The show was played in La Scala, at 8 pm. Personally, from recent experiences, I thought that it will start around 8:15 or even later, but they were quite punctual. It is the first time that I see Richard Bovnoczki and Dana Cavaleru playing, but I would like to see them again in different shows.
It lasted around 50 minutes, and it was a fusion of step, pantomime and dance, combined with good music, and a bit of irony. Two different people wake up in the same bed and from here the tale continues. I had a really big laugh at the "chicken and cock" part, and of course with the "window washing" game.
Bottom line, even though they present different people, different nationalities, different races or styles, we should consider further on the fact that we are humans, and this is what matters most. That love and laughing can surpass any barriers, no matter the differences among countries, or people.
5:35 PM | Labels: Fun, Out of the box, Reviews, Terapie antistres, Theater | 0 Comments
Everybody comes to Hollywood
If you still haven't planned your New Years Eve, I could give you a tip: code name: "Hollywood". My friend Ully is organizing this amazing party "ala Hollywood". We can costume as favourite actor or actress or as our favorite movie caracter. I think we will have a blast on the Red Carpet hihihihii.
Petrecere Revelion 2009
11:31 AM | Labels: Fun, Out of the box, Smile and Snap, Terapie antistres | 1 Comments