Ants Pants - less serious, more jovial! and things I want to remember!

Ce facem ca sa ne de-stresam? Ce sau cine ne elimina stresul?

O plimbare in parc
O sarutare
Stand pe o banca sub un copac
Privind lacul linistit
Luminile orasului care se afunda in noapte

adunate in doua zile :) printre discutii de afaceri si mancaruri delicioase se pot citi aici!

...mai devreme am fost si m-am plimbat prin parc. plimbat e mult spus. am fost in locul de joaca, m-am dat in leagan, si am incercat de cateva ori sa fac un om de zapada. credeti-ma, este foarte greu sa faci un om de zapada cu un caine prin preajma. nu fiindca maraie..din contra, vrea sa se joace si el, si sare pe bulgare sa il prinda, sa il roteasca...dar bulgarele se sparge. am renuntat la omul meu de zapada, si m-am jucat cu jack. i-am aruncat bulgari, a incercat sa ii prinda. a sarit ca un iepure prin zapada dupa ei. a muscat zapada din mainile mele, l-am stropit cu zapada. m-am dat in leagan, in timp ce amusina de zor. a alergat dupa cineva sau ceva. copacii se miscau lin sub puterea vantului. s-a intors, si a mai amusinat un pic. a sarit pe spatele meu sa ma prinda, sau poate sa imi faca vant...el stie. :) l-am mai stropit un pic cu zapada. i-am aruncat cativa bulgari. a sarit dupa ei pana la mine. m-am dat pe topogan. mai intai am curatat zapada, si cand am alunecat, jack a sarit sa ma prinda. a reusit. m-am mai dat o data, dar mai intai am stat sus si i-am aruncat bulgari sa ii prinda. sarea prin nameti dupa ei. am alunecat pe topogan si m-am mai dat o data. dupa ce am epuizat pe bulgari toata zapada din partea de sus a topoganului, si bulgarii pe jack, am alunecat. m-am oprit in omat. ce placut e. si liniste. intreg locul de joaca numai pentru mine. de pe terenul de fotbal se aud voci pline de elan. din cand in cand un trecator grabit lasa urme in aleile inzapezite. e vineri.

...scrise in trafic, pe foi ratacite, si transcrise aici.

"Te-ai intrebat vreodata de ce bateria telefonului se descarca atunci cand te gandesti ca s-ar putea sa ai nevoie sa suni pe cineva? as putea zice ca se incadreaza in clasicele legi ale lui Murphy. Paradoxal, afara ninge infernal, e un pic cam ceata, fulgii se vad plimbandu-se prin aer intr-un dans haotic si tribal; sunt in masina, geamurile sunt semi-aburite si pe jumatate inzapezite, iar eu am inspiratie. In afara de radio nu se aude nimic, daca s-ar opri o tacere apasatoare probabil ca s-ar dezvolta. Poate s-ar auzi vantul suierand, si rotile dezlipindu-se din cand in cand de asfaltul mocirlos, cu un sunet surd. In jur multe masini...cam albicioase...trebuie sa folosesc frana de motor.

Ca sa te linistesc, iti spun ca scriu atunci cand stau pe loc. Sunt in ambuteiaj.

Acum sunt la stop. Am inaintat destul de mult, ideile imi curgeau prin minte ca impulsurile pe firul de telegraf, intr-un cod morse pe care pot sa il descifrez numai eu. Ce frumos ar fi fost fara masina, sa ma plimb prin ninsoare. Dar si cu masina e bine, fiindca e cald si uscat. E verde, si totusi stau pe loc. In curba era un accident - cauza ambuteiajului de mai devreme. 6 masini lovite in lant. O singura salvare venita. Inseamna ca nu sunt rani majore si asta e bine; masinile se repara. se poate intampla ca tu sa mergi regulamentar si altcineva sa intre pe contrasens. Nu doresc - nici mie, nici tie. Dar...sa nu imbratisam drobul de sare. Cine? Eu si cu tine, care citesti. Frana de motor!

Am mai trecut de un stop. Cum e traficul? Doi metrii te misti, doua minute stai pe loc. La radio se aude **aveti grija cum circulati, nimeni nu are grija de sosele**. In Niederthai a nins de dimineata pana seara, si serpentinele erau curatate. Ce chestie! La stopul anterior m-am dat jos si mi-am sters geamurile. Se oprise dezaburirea si luneta era incarcata de zapada. Acum vad ca si capota e plina, iar stergatoarele continua neinfricate lupta cu nametii adunati intr-o juma' de ora. Ti-am zis ca ninge? Viscoleste, dar mie imi place peisajul. Abia astept sa fac un om de zapada. Ador iarna! Nu degeaba m-am nascut in mijlocul ei. La sfarsitul clasei Ia am interpretat-o. Cu cercei cu marcasite, lungi pana peste umeri, si rochita alba de in. Nu am poze de la serbare. Nu am nici cerceii (erau imprumutati de la tovarasa profesoara). Nu mai am nici rochita, care acum probabil ca mi-ar fi fost buna de bluza. :D Am interpretat poezia Iarna de la sfarsitul Abecedarului, alaturi de celelalte anotimpuri. Nu mai am nici Abecedarul, dar poate gasesc poezia. In schimb am amintirile frumoase. Iarna!

Cred ca toate gandurile sosesc fiindca nu vreau sa ma plictisesc. La radio muzica de calitate. S-a mai degajat traficul.

Peisajul este mirific. Este vremea de facut cerculete. cum nu am cauciucuri de iarna...am sa ocolesc pe dedesubt podul Fundeni...e iar aglomerat si nu vreau sa risc sa derapez.

Sunt la Morarilor...uffff am ajuns.

Nu am mai condus de mult timp pe asa vreme. Am parcat si acum scriu ultimele idei...straduta e magnifica, copacii sunt inzapeziti, aici e cald, si la radio **lay down on a bed of roses**...Ma duc in parc."

A inceput de ieri sa cada cate-un fulg...si a venit zapada, peste tot in tara! Pe 1 eram in Campina, afara ningea de la inceputul anului. Zapada noua se depusese peste zapada veche de anul trecut. Acum era mult mai multa si mai pufoasa. Ne pregateam sa mergem in Predeal - o idee nu prea indicata in prima zi a anului - dar in final a fost frumos, ne-am distrat destul in masina :) Inainte sa plecam, am facut un om de zapada! nu eu in totalitate, dar am ajutat un pic. A fost placut sa ma joc in zapada, sa fiu iar copilul care se bucura atunci cand trei "bulgari" se transforma.

"Nu mai suntem la varsta aceea..." mi-a spus cineva astazi cand intrebam daca s-a bucurat de zapada care a cazut in Bucuresti zilele acestea, daca a facut un om de zapada. Daca acum nu, atunci cand? Varsta aceea...nu trebuie sa treaca niciodata...trebuie sa se regaseasca in noi mereu!

Ieri traversam parcul sa merg la servici - ningea cu fulgi mari, in parc nu erau delimitate cararile...doar pasii oamenilor care s-au imprimat in omat si au trasat in patura alba randuri. Am traversat podul, in fata, departe se vedea un grup care mergea catinel. I-am ajuns exact la scari. Erau doua familii: o familie tanara cu un copilas de 2 anisori, si o familie de batranei; fiecare din ei incercand sa urce scarile pline. Tinut de ambele manute copilasul aluneca intr-un raset armonios pe scari. Mama lui il incuraja sa fie serios si sa nu se mai joace...cum sa nu se joace? cum sa fie serios? "Haide, lasa-l ca nu stie ce e iarna..." ii spune tatal. Eu cred ca asa mic cum era incepea sa isi dea seama ce e iarna, si se bucura de ea...fiindca putea!

...'varsta aceea' exista in noi, trebuie doar sa o redescoperim!